Hotelul spaimelor – Vincent Villeminot
Bucătăria și cămara sunt locuri în care se găsesc bunătăți. Doar că, în general, accesul la aceste minuni este limitat pentru cei mici, dacă nu imposibil. Dar spune asta unor copii care au la dispoziție un întreg hotel – și mai ales pasajele și încăperile lui secrete, care iubesc aventura și care mai știu și cât de bine se gătește în bucătărie.
Într-un hotel tăcut, Margot și Tristan plănuiesc o lovitură de maestru, iar sorții par a fi de partea lor. Momentul este perfect – chiar în seara aceea, hotelul condus de tatăl lui Margot găzduiește o petrecere de nuntă. Tristan știe din sursă sigură – doar tatăl lui este bucătarul-șef – că torturile profiterol și alte dulciuri de sărbătoare sunt aranjate cu grijă în frigider. Planul lor funcționează până la un punct, dar dacă bucătarii se întorc? Dacă o să-i prindă? Noroc că Tristan știe o ieșire secretă: o conduce pe Margot din bucătărie în beci, din beci în camera frigorifică și de aici înapoi la etaj. Cei doi năzdrăvani sunt în siguranță acum, dar Margot a văzut în camera frigorifică ceva foarte straniu, care o face să vrea să se întoarcă. Nu îi vine ușor – în camera frigorifică nu doar temperatura dă fiori! −, dar, cum e mare amatoare de povești de groază, își ia inima în dinți și coboară din nou în măruntaiele hotelului, unde o așteaptă un labirint plin de surprize, care de care mai înspăimântătoare. O poveste spusă într-un ritm alert, cu suspans, dar și cu mult umor, în buna tradiție a literaturii scrise anume ca să te facă să tresari.
Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere

