Lansare de carte “Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor
Marți, 5 februarie 2019, începând cu ora 11, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman a avut loc lansarea volumului “Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri” apărut sub egida Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Editura Universul Academic.
La inițiativa domnului Viorel Fota, managerul bibliotecii, echipa de biblitecari și cei prezenți au ținut un moment de reculegere dedicat directorului Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina, Florian Cârstea care a încetat din viaţă, luni, la doar 65 de ani, după o luptă cu o boală necruţătoare.
Moderatoarea activității Geanina Burcea, a vernisat, pentru început expoziția de carte organizată de bibliotecă dedicată marelui cărturar roman – Dimitrie Cantemir.
Apoi, cartea a fost prezentată de col. (r). Viorel Ciobanu – Secretar general al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” și col. (r) dr. Mircea Dogaru, coordonatori ai volumului.
În cuvântul său, colonelul (r) Viorel Ciobanu a făcut referiri la rolul asociației – un forum de dezbatere a unor probleme complexe ale vieţii şi relaţiilor culturale internaţionale contemporane, la proiectele prezente și viitoare și la alte forme de acţiune pentru evidenţierea corolei de lumină cantemiriană.
Domnul Mircea Dogaru a vorbit despre fațetele multiple ale personalității academicianului european și bărbatului de stat care a fost Dimitrie Cantemir, despre drumul românilor în realizarea Marii Uniri și despre forța conștiinței și necesității unității românești.
Cu acest prilej, expoziția permanentă organizată de bibliotecă sub genericul “Marea Unire” a fost îmbogățită cu noi volume donate și semnate Mircea Dogaru.
Evenimente Recente:
- Nicolae Iorga – 155 de ani de la naștere
- Bucuria copilăriei în lumea cărților
- Ziua Mondială a Mediului
- Ziua Internațională a Copilului
- Noutăți editoriale – luna iunie 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Biblioteca pentru voi – Grădinița cu P. P. nr. 4 Alexandria
- Prietenie… pe o… sfoară
- „În lumea poveștilor” – ediția a XVII-a









