Lansare de carte: Sunt de Marian Dumitrescu
Sunt
de Marin Dumitrescu
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a lansat vineri, 9 iunie 2023, începând cu ora 11, la Sala de lectură, volumul Sunt de Marin Dumitrescu.
Moderatorul activității, Valentina Pașa, managerul bibliotecii, a vorbit despre autor, cărțile sale, dar și despre frumoasa colaborarea, încă de la prima carte lansată în cadrul instituției.
Prefațator al cărții, criticul literar Aureliu Goci a prezentat autorul drept poet excepțional, cu vână autentică, venit din Teleormanul marilor scriitori, care prin poezia rece și translucidă ca un ghețar, se proiectează într-o vârstă sapiențială din care nu lipsește dinamismul tânăr, dar nici profunzimea unei vârste înaintate pe care însă autorul nu a atins-o încă.
Criticul literar Ana Dobre a menționat că Marin Dumitrescu este un scriitor care nu scrie pentru a umple un gol, ci scrie pentru a dărui un plin semenilor săi.
La eveniment au participat scriitori, oameni de cultură din județ, cadre didactice și liceeni.

Evenimente Recente:
- Echilibru la orice vârstă – bucuriile și aromele toamnei
- Biblioteca Altfel
- Mihail Sadoveanu– 65 de ani de la moarte
- Dan Puric, întâlnire cu publicul alexăndrean la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi