Mihai Eminescu la 136 de ani de la moarte
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman organizează vineri, 13 iunie 2025, de la ora 10:00, o serie de activități culturale dedicate comemorării a 136 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu, marcând contribuția esențială a acestuia la patrimoniul literar românesc.
Manifestarea culturală cuprinde momente poetice și musicale susținute de elevi de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Alexandria, coordonați de doamnele profesoare Mihaela Nicolescu, Irina Cune și de domnul Daniel Save, profesor de educație muzicală.
În cadrul programului, elevii au pregătit și o expoziție de desene și colaje cu tema Eminescu, poezie și natură, care reflectă sensibilitatea și creativitatea generației tinere în raport cu opera eminesciană.
Totodată, Sala de lectură a bibliotecii găzduiește două expoziții speciale:
-
Emineșciana, o expoziție de portrete și reviste dedicate poetului, semnată de cunoscutul grafician Mihai Cătrună;
-
Expoziția de carte comemorativă Mihai Eminescu – 136 de ani de la moarte, ce reunește volume reprezentative din opera lui Mihai Eminescu și lucrări critice.
Prin această manifestare, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman reafirmă angajamentul său în promovarea valorilor culturale naționale și în cultivarea memoriei marilor personalități ale literaturii române.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere