Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman omagiază la ceas aniversar, scriitorii Petre Ispirescu și Ioan Slavici prin expoziții de carte dedicate operelor, marcând astfel împlinirea a 195 de ani de la nașterea lui Petre Ispirescu și 177 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici. Expozițiile sunt organizate la sala de lectură aducând astfel în atenția vizitatorilor, volumele aparținând celor doi mari scriitori români și aflate în fondul de carte al bibliotecii.

PETRE ISPIRESCU s-a născut la 21 ianuarie 1830, în București, într-o familie de frizeri. Tatăl său, originar dintr-un sat din Oltenia, i-a insuflat încă din copilărie dragostea pentru poveștile populare. Deși nu a urmat studii superioare, Petre Ispirescu a devenit un adevărat păstrător al patrimoniului cultural românesc, contribuind la imortalizarea bogăției spirituale a poporului nostru.

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Zaharia Carcalechi, unde a devenit tipograf calificat, în 1848.

În 1854, Ispirescu a părăsit tipografia lui Zaharia Carcalechi și s-a angajat la tipografia Copainie. Activitatea sa de tipograf l-a pus în contact cu scriitori și oameni importanți ai timpului său (Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc.).

În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în ,,Țăranul român’’, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de împărat și pescarul, Făt-Frumos cu părul de aur și Fata moșului cea cuminte. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.

Lucrând ca tipograf și editor, Ispirescu a avut acces la numeroase texte și manuscrise, dar a fost și un neobosit culegător de povești transmise oral.

În 1872 publică colecția de basme Legende sau basmele românilor și Ghicitori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu. Un an mai târziu, a apărut și Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele și viața lui Mihai Viteazul. În 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața. În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor.

Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse), după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.

Aceste basme, adunate din folclorul românesc, continuă să fascineze generații întregi prin frumusețea limbajului, înțelepciunea populară și valorile morale pe care le promovează.

IOAN SLAVICI, născut la 18 ianuarie 1848, în Șiria, a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

Redactor la “Timpul” în București și, mai apoi, fondator al ”Tribunei” din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit.

În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar.

Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că „dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.”

Expoziție de carte rămân deschise la Sala de lectură a bibliotecii până la data de 31 ianuarie 2025.