Ziua Europei
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman va sărbători Ziua Europei vineri, 8 mai 2026, începând cu ora 12:00, printr-o activitate educativă dedicată elevilor.
La eveniment vor participa elevii clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria, îndrumați de doamna profesor pentru învățământ primar Florentina Geantă și profesor de limba engleză Delia Ionela Streche.
În cadrul activității, elevii vor viziona filme tematice, menite să contribuie la acumularea de noi cunoștințe și la înțelegerea importanței Zilei Europei pentru cetățenii României. De asemenea, aceștia vor lucra pe grupe, tema propusă fiind „Country Project”, prin care vor explora informații despre diferite țări europene.
Totodată, la Compartimentul Împrumut pentru Adulți va fi organizată o expoziție de carte intitulată „Uniunea Europeană – ieri și azi”, ce va reuni volume relevante privind istoria și evoluția Uniunii Europene.
Prin această inițiativă, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman își propune să promoveze valorile europene și să încurajeze interesul pentru cunoaștere în rândul tinerilor.

Evenimente Recente:
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
- Prietenie… pe o… sfoară
- Vacanța mare a început la bibliotecă
- Premierea tinerilor câștigători ai Concursului de creație literară pentru adolescenți
- Dai o șansă … prin lectură
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
- Biblioteca pentru voi – Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Nicolae Iorga – 155 de ani de la naștere
- Bucuria copilăriei în lumea cărților