Vizită la bibliotecă
Miercuri, 22 octombrie 2025, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a fost vizitată de preșcolarii de la grupele mari ale Grădiniței cu program prelungit Ion Creangă Alexandria, în cadrul programului Școala Altfel, dar și de elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Alexandria, însoțiți de doamna învățătoare Carmen Costache.
Copiii, însoțiți de doamnele educatoare Dobre Georgeta, Micu Georgiana, Nătărău Oana și Bulumac Denisa, au petrecut câteva ore minunate printre cărți, povești și artă.
La Compartimentul Împrumut pentru copii, micuții au descoperit rafturile pline de povești și s-au familiarizat cu modul în care pot împrumuta cărți. Doamna educatoare Dobre Georgeta le-a citit îndrăgita poveste Fetița cu chibrituri de Hans Christian Andersen.
Apoi, copiii au vizitat Sala de lectură, unde au avut parte de o adevărată incursiune în lumea artei, ceia mici au admirat expozițiile de obiecte ceramice din colecția lui Sergiu Popescu și cea de costume populare aparținând Lidiei Vișan, dar și expoziția de artă plastică semnată de Emilia Stroe.
Vizita la bibliotecă a fost pentru cei mici o experiență plină de emoție și curiozitate, o întâlnire cu poveștile, culorile și tradițiile românești.
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman rămâne deschisă tuturor copiilor și cadrelor didactice care doresc să descopere lumea fascinantă a cărților și a culturii.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere