Ziua Educației Nonformale
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a organizat luni, 10 octombrie 2016, începând cu ora ora 1000, un maraton al poveștilor pentru a promova lectura și rolul acesteia în educația copiilor.
Implicați în activitate au fost elevii clasei I A de la Școala gimnazială Ștefan cel Mare din Alexandria, îndrumați de doamna Matei Florinela – profesor învățământ primar.
Aceștia au fost împărțiți în trei grupe, fiecare grupă având de rezolvat câte un rebus cu 10 personaje și replici celebre din povești precum “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, “Scufița Roșie”, “Prințul fericit”, “Capra cu trei iezi”, “Balaurul cu șapte capete”, “Ursul păcălit de vulpe”, “Motanul încălțat”, “Pinocchio”, “Punguța cu doi bani”, “Micul prinț” etc.
Pentru faptul că au reușit să completeze rebusurile aproape în totalitate, elevii au fost răsplătiți cu câte un semn de carte magnetic pe care să-l folosească în momentul lecturării unei cărți fie din cele recomandate la școală, fie din cele pe care și le aleg singuri de la bibliotecă. De altfel, au și experimentat acest lucru având la dispoziție cărți din colecțiile secției pentru copii ale Bibliotecii Județene.
Activitatea desfășurată sub genericul “Nonformal este… normal!” a avut rolul de a marca „Ziua Educației Nonformale” și s-a desfășurat în Centrul de Formare al instituției.
Imagini de la eveniment:
Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere




