Ziua Mondială a Șahului
Ziua Mondială a Șahului
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman marchează, joi, 20 iulie 2023, începând cu ora 10, la Sala de lectură, Ziua Mondială a Șahului.
Ziua Mondială a şahului este celebrată, anual, în ziua de 20 iulie. Adunarea generală a ONU a adoptat, la 13 decembrie 2019, rezoluţia prin care a decretat data de 20 iulie „Ziua Mondială a Şahului”. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Rusia, Bangladesh, India, China, Camerun, Cuba şi Liban.
Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc”. ONU „invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice… să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului”, se arată în textul rezoluţiei.
În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu. Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930 titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, începând cu 1946. Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.
Activitatea se va desfășura la bibiotecă împreună cu elevi de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Alexandria însoțiți de doamna profesoară Paula Achim, dar și pasionați ai șahului.
Va fi vernisată expoziția de carte Șahul pentru toți care va rămâne deschisă pănă la data de 27 iulie a.c.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere