Anunt de eveniment „ACCENT PE ISTORIE : MICA UNIRE, 24 IANUARIE 1859”
Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria statului român modern este Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Cunoscută ca Mica Unire, aceasta a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească.
Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Este perioada istorică în care s-a realizat şi consolidat, prin reforme, statul naţional, fiind considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar roman.
Așadar, Actul de la 24 ianuarie 1859 a deschis o nouă epocă în dezvoltarea istorică a poporului român, fiind urmat de o serie de reforme structurale ce au contribuit la progresul țării noastre. Punând bazele României moderne, Unirea din 1859 a însemnat o etapă esențială pe drumul unității naționale, a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918, atunci când lupta de eliberare națională a poporului nostru va fi încununată de victorie.
Cu prilejul sărbătoririi actului unirii de la 24 ianuarie 1859, Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează joi, 23 ianuarie 2020, începând cu orele 1000, la Sala de lectură a instituției următoarele expoziţii tematice:
Cuza – Vodă și Unirea, expoziție ce cuprinde carte din patrimoniul bibliotecii, printre care amintim titlurile: Epopeea Marii Uniri, Românii la 1859, Istoria modernă a României, Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza, Făcliile Unirii, Moş Ion Roată şi Unirea, Alexandru Ioan Cuza în politica europeană.
Cuza şi pasoptiştii, expoziţie de cărți poştale şi medalii din colecţia lui Teodor Nicolae Săceanu.
Hora Unirii, expoziție de desene realizate de elevii Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” din Alexandria îndrumați de profesor Manuela Carabașu.
Hai să dăm mână cu mână, expoziție de desene realizate de elevii Școlii Gimnaziale ,,Ștefan cel Mare” din Alexandria îndrumați de profesor Cristina Purcărea.
Elevii Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” din Alexandria coordonați de cadrele didactice Bogdan Doncea, Manuela Carabașu, Mirela Pîrvulescu, Gina Groseanu și Narcisa Cristea, vor prezenta momentul artistic ,, Românii și Mica Unire” .
Evenimentul se încheie sub genericul ,, Să ne amintim de 24 Ianuarie 1859”, cu elevii Școlii Gimnaziale ,,Ștefan cel Mare” Alexandria, pregătiți de profesor Steluța Marin care vor prezenta o scenetă și o șezătoare, dar și un program artistic pregătit de învățător Florentina Cismaru și bibliotecar Mariana Țiței.
Evenimente Recente:
- 24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România.Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza
- Ziua Culturii Naționale
- EducationUSA Opportunity Funds
- Pregătiți pentru era digitală?
- În atenția utilizatorilor bibliotecii
- Program cu publicul începând cu 26 octombrie 2020
- Donație de carte către bibliotecile publice teleormănene
- Donație de carte
- În atenția utilizatorilor bibliotecii
- Deschiderea graduală a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman