SEARA EUROPEANĂ CÂND POVEŞTILE PRIND VIAŢĂ
În data de 7 iulie 2021, în Parcul Central „Av. Nicolae Popescu Vedea” din Roşiori de Vede, a debutat „Seara europeană când poveştile prind viaţă”, acţiune derulată de Centrul EUROPE DIRECT Teleorman, găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction” Roşiori de Vede.
În prezenţa a peste 150 de persoane (copii, adolescenţi, tineri şi vârstnici), s-a derulat programul de proiecţie video cu tematică europeană „STOP risipei de alimente”, precum şi un film animat.
De asemenea, echipa ED Teleorman şi voluntarii acestuia au realizat o informare a tinerilor şi adulţilor prezenţi la eveniment despre rolul Centrului EUROPE DIRECT Teleorman în comunitatea locală, precum şi o scurtă prezentare a priorităţilor Uniunii Europene pe anul 2021: Pactul verde european, O Europă pregătită pentru era digitală, Conferinţa privind viitorul Europei – CoFE.
A fost o seară magică, de care ne-am bucurat toţi, chiar dacă ploaia ne-a alungat din parc înainte de finalul filmului…
Programul „Seara europeană când poveştile prind viaţă” va fi organizat de ED Teleorman în fiecare săptămână, timp de trei luni, în diferite locaţii din judeţul Teleorman.
Vă aşteptăm săptămâna viitoare la următoarea întâlnire cu lumea fascinantă a poveştilor!
Marinela Ruşanu – manager ED Teleorman
Aurelia Bărbuţ – consilier de comunicare
Foto: Aurelia Bărbuţ
Imagini de la eveniment: