„Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
Miercuri, 5 august 2026, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a organizat atelierul „Primii pași în inteligența artificială”, activitate desfășurată în cadrul proiectului „Biblioteca de vară”.
Evenimentul a avut o semnificație aparte, fiind organizat chiar în ziua în care s-au împlinit 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda, născut în comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, patronul spiritual al bibliotecii noastre.
La activitate au participat elevii claselor a III-a A, B și C de la Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria, însoțiți de doamnele învățătoare Simona Nedelcu, Cristiana Albu și Adela Anghel.
Copiii au descoperit universul lui Marin Preda printr-o prezentare PowerPoint dedicată copilăriei și debutului său literar, susținută de bibliotecara Dana Onel. Curioși și implicați, elevii au aflat informații interesante despre viața marelui scriitor și despre primii pași ai acestuia în literatură.
În partea practică a atelierului, tehnologia s-a îmbinat armonios cu literatura. Folosind instrumente de inteligență artificială, copiii au învățat să creeze o invitație pentru a promova un eveniment cultural dedicat lui Marin Preda, organizat în școala lor. Scopul activității este de a demonstra că tehnologia poate fi un sprijin pentru creativitate, educație și promovarea valorilor culturale, atunci când este utilizată responsabil.
Tot în cadrul evenimentului a fost vernisată expoziția aniversară de carte „Marin Preda – 104 ani de la naștere”, care aduce în atenția publicului operele și personalitatea unuia dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române.

Evenimente Recente:
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere
- Târgul de carte Arthur
- „Prietenie… pe o… sfoară…” – final de proiect – 2026
- Octavian Paler – 100 de ani de la naștere
- Noutăți editoriale – luna iulie 2026