Ziua Mondială a Mediului Înconjurător
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman organizează miercuri, 4 iunie 2025, începând cu ora 12:00, o serie de activități dedicate Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător, intitulată Natura oglindită prin ochi de copii.
La eveniment vor participa elevi de la Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria, însoțiți de doamnele profesoare Florentina Toma și Aurelia Nedelcuță. Activitatea beneficiază de sprijinul și implicarea reprezentanților de la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate și Palatul Copiilor Alexandria.
Liceenii vor prezenta proiectul EcoȘcoala, un program internațional de educație ecologică în care Colegiul Mircea Scarlat este implicat din anul 2001. Ca recunoaștere a activităților desfășurate, instituția a fost premiată periodic cu Steagul Verde și diploma de excelență.
În cadrul activităților va fi organizată și o expoziție de produse realizate din deșeuri reciclabile, demonstrând creativitatea și implicarea elevilor în protejarea mediului.

Evenimente Recente:
- Ziua Universală a Iei
- Prietenie… pe o… sfoară… – la Școala Gimnazială Nr. 7 Alexandria
- Cartea de vacanță
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
- Prietenie… pe o… sfoară
- Vacanța mare a început la bibliotecă
- Premierea tinerilor câștigători ai Concursului de creație literară pentru adolescenți
- Dai o șansă … prin lectură
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
- Biblioteca pentru voi – Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria