Cât de bine îl cunoști pe Marin Preda? – 103 ani de la nașterea scriitorului
Luni, 4 august 2025, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a organizat o activitate interactivă dedicată celebrării a 103 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda (n. 5 august 1922), cel mai important reprezentant literar al județului Teleorman și patronul spiritual al instituției.
Evenimentul, intitulat Cât de bine îl cunoști pe Marin Preda?, a reunit elevi de liceu însoțiți de doamna profesoară Violeta Moț, într-un cadru educativ și dinamic, menit să aprofundeze cunoștințele despre viața și opera autorului romanului Moromeții.
Pe parcursul activității, participanții au urmărit o serie de materiale informative despre biografia și cariera literară a lui Marin Preda, cu accent pe romanul Moromeții, care împlinește anul acesta 70 de ani de la prima publicare. Elevii au descoperit informații mai puțin cunoscute despre geneza romanului, sursele de inspirație, procesul de publicare, precum și despre modul în care a fost receptat de critică și publicul larg. De asemenea, au fost prezentate detalii despre ecranizările inspirate din Moromeții.
Activitatea a inclus și un concurs interactiv cu întrebări de tip grilă, menit să stimuleze gândirea critică și spiritul de observație al tinerilor, urmat de discuții pe marginea răspunsurilor.
La final, elevii au fost recompensați cu diplome de participare, în semn de apreciere pentru implicarea activă și interesul manifestat față de viața și opera marelui scriitor teleormănean.
Prin organizarea acestui eveniment, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman își reconfirmă misiunea de promovare a valorilor culturale locale și naționale în rândul tinerelor generații.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – Demonstrații de prim ajutor
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II