Dumitru Radu Popescu (19 august 1935 – 2 ianuarie 2023) este una dintre figurile marcante ale literaturii și culturii române contemporane – scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film și academician. Prin opera sa complexă și prin activitatea publicistică, el a contribuit decisiv la conturarea unei literaturi autentice, recunoscute atât în țară, cât și în străinătate.

A debutat în anul 1954 în revista Steaua cu schița „O partidă de șah”, iar debutul editorial a urmat în 1958 cu volumul „Fuga”, care i-a confirmat talentul prozatoric. Ca dramaturg, s-a afirmat în 1960 cu piesa „Mama”, iar consacrarea în cinematografie a venit odată cu scenariul „Un surâs în plină vară”, care a adus un suflu nou în filmul românesc al epocii.

De-a lungul carierei, Dumitru Radu Popescu a avut un rol important și în presa culturală: redactor-șef al revistei Tribuna din Cluj, redactor-șef al revistei Contemporanul, președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, instituție de referință în viața literară.

În 2006, a devenit membru titular al Academiei Române (membru corespondent din 1997). Din același an, a ocupat funcția de director general al Editurii Academiei Române și vicepreședinte al Consiliului Științific Editorial, contribuind la promovarea cercetării și a valorilor culturale românești.

Cariera sa a fost încununată de numeroase distincții: Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1974, 1977, 1980), Premiul Academiei Române (1970).

Opera lui Dumitru Radu Popescu se remarcă prin profunzimea tematică, prin analiza subtilă a condiției umane și prin diversitatea formelor de expresie – proză, dramaturgie, scenariu de film. Contribuțiile sale îl consacră drept unul dintre scriitorii de referință ai literaturii române din a doua jumătate a secolului XX.