Ziua Națională a Bibliotecarului | Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor

Publicat: 24 aprilie 2026

Ziua Națională a Bibliotecarului

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a marcat joi, 23 aprilie 2026, „Ziua Bibliotecarului din România” și „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor” printr-o serie de momente speciale dedicate profesiei de bibliotecar și valorii cărții. Evenimentul a reunit bibliotecari din rețeaua publică și școlară a județului, scriitori, elevi, cadre didactice și iubitori de lectură.

Manifestarea a fost deschisă de managerul instituției, Valentina Pașa, care a adresat un mesaj de felicitare tuturor bibliotecarilor, mulțumind totodată invitaților pentru prezență și prezentând programul zilei.

Primul moment a constat într-o dezbatere cu tema „Scriitorul și bibliotecarul în secolul XXI”. Au intervenit, pe rând, Doina Zărnoianu (autor), Eugenia Lucica Delcea (autor și fost bibliotecar), Bogdan Cotruță (bibliotecar la Biblioteca Orășenească „Miron Radu Paraschivescu” Zimnicea și autor), Adriana Gheorghe (bibliotecar la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” Alexandria), Daniela Delcescu (bibliotecar la Colegiul Național „Anastasescu” Roșiori de Vede), Marinela Rușanu (bibliotecar la Biblioteca Municipală „Gala Galaction” Roșiori de Vede) și Camelia Mihaiță (bibliotecar la Biblioteca Comunală Segarcea Vale). Intervențiile au evidențiat provocările și oportunitățile profesiei în contextul actual, marcat de tehnologie, social media și inteligență artificială, subliniind necesitatea adaptării, a atragerii tinerilor către lectură și rolul bibliotecii ca hub cultural și digital dedicat comunității.

Un moment important al zilei l-a constituit lansarea volumului de poezie „Primenește-te”, semnat de Eugenia Lucica Delcea, cel de-al treilea volum al autoarei. Prin intermediul acestuia, scriitoarea propune o incursiune sensibilă în universul copilăriei, readucând în prim-plan figura bunicilor, a părinților și a celor apropiați. Activitatea literară și profesională a fost prezentată de managerul bibliotecii. Despre carte au vorbit Maria Peșu (profesoară), Ioan Constantinescu (autor și profesor) și Lucia Pârvan, prietenă a autoarei. Cu acest prilej, Eugenia Lucica Delcea a fost distinsă cu o diplomă de excelență pentru activitatea sa remarcabilă și pentru colaborarea constantă cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.

În spiritul tradiției, instituția a organizat și Gala premiilor, în cadrul căreia au fost acordate diplome de excelență celor care s-au remarcat în activitate, colaboratorilor și cititorilor fideli. Astfel, titlul de „Bibliotecarul anului 2025” a fost acordat lui Florin Trupșor, bibliotecar la Biblioteca Comunală Lița, iar „Cea mai activă bibliotecă” a fost desemnată Biblioteca Comunală Segarcea Vale. Premiul pentru „Cel mai mic fidel cititor” i-a revenit lui Tudor Alexandru Rusu, iar cel pentru „Cel mai fidel cititor” lui Cornel Ivan. Distincția pentru „Parteneriat și susținere media” a fost acordată jurnalistei Cornelia Rădulescu, de la Ziarul Mara.

Evenimentul s-a încheiat cu momentul literar-artistic „Cuvinte care inspiră”, susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Alexandria, coordonați de profesoara Florentina Lazăr. Prin intermediul acestui program, elevii au adus un omagiu cărții, lecturii și rolului bibliotecarului într-o lume dominată de tehnologie.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics