Dai o șansă … prin lectură

Publicat: 11 mai 2026

Cu prilejul celebrării Zilei Europei, Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman a găzduit o nouă activitate educativă și culturală desfășurată în parteneriat cu Asociația “Dai o șansă” în cadrul proiectului „Dai o șansă… prin lectură”, un demers dedicat incluziunii, educației și dezvoltării personale prin intermediul cărților și al dialogului cultural.

Activitatea s-a adresat tinerilor cu nevoi speciale, care au participat cu interes și entuziasm la întâlnirea organizată în spațiul bibliotecii, într-o atmosferă caldă, prietenoasă și interactivă. Participanții au fost coordonați de doamna Elena Tănase, alături de bibliotecara Elena Iconaru, care au contribuit împreună la desfășurarea unor activități educative menite să stimuleze curiozitatea, comunicarea și spiritul de apartenență europeană.

În cadrul întâlnirii, tinerii au descoperit semnificația Zilei Europei și importanța valorilor europene precum solidaritatea, unitatea, diversitatea culturală și cooperarea între popoare. De asemenea, le-au fost prezentate statele membre ale Uniunii Europene, steagurile acestora și elemente reprezentative ale identității europene, activitatea transformându-se într-o adevărată incursiune educativă în spațiul european.

Prin dialog, prezentări și momente interactive, participanții au avut ocazia să își îmbogățească cunoștințele într-un mod accesibil și atractiv, dezvoltându-și în același timp încrederea în sine și dorința de implicare în activități culturale și sociale.

Proiectul „Dai o șansă… prin lectură” se desfășoară lunar și reprezintă o frumoasă colaborare între Biblioteca Județeană “Marin Preda” și Asociația “Dai o șansă”, având ca obiectiv promovarea incluziunii sociale, a educației prin lectură și a accesului egal la activități culturale pentru tinerii cu nevoi speciale.

Astfel de inițiative reconfirmă rolul bibliotecii ca spațiu al cunoașterii, al empatiei și al comunității, unde fiecare participant primește șansa de a descoperi, de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu deschis și primitor.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics