Anunt de eveniment „DE ZIUA TA, FEMEIE!”
Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, desfășoară vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 1300 la Sala de lectură, o serie de activități sub genericul ,,De ziua ta, femeie!”.
Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU și s-a sărbătorit pentru prima dată pe 8 martie 1975. Ideea de a institui o Zi Internaţională a Femeii s-a născut din dorința de a aduce un omagiu luptei femeilor pentru drepturi egale cu bărbaţii, condiţii de muncă mai bune, salarii mai mari şi dreptul la vot, pentru îmbunătățirea condiției sociale și economice a femeii, dar și eliminarea discriminării și violenței.
În deschiderea activității vor fi vernisate expozițiile: ,,Femeia în literatură” – carte din fondul bibliotecii și ,,Femeia în grafică” – cărți poștale realizate de artistul teleormănean Mihai Cătrună.
Echipa Colegiului ”A.I. Cuza” din Alexandria, selectată pentru a face parte din proiectul național EPAS (Școli-Ambasador ale Parlamentului European) formată din cinci profesori – ambasadori seniori și 15 elevi – ambasadori juniori, va susține o prezentare Power Point cu titlul ,,Drepturile femeii în Uniunea Europeană”.
Domnul Alexandru Cătrună va omagia ,,Femeia – eterna frumusețe” printr-un moment poetic.
Un spectacol de muzică și poezie intitulat ,,Femeia” susținut de cantautorul Ovidiu Scridon va contura atmosfera de sărbătoare.
Evenimente Recente:
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală
- Roald Dahl – 110 ani de la nașterea scriitorului
- Ziua Internațională „Citește o carte”
