Pe numele sau adevarat Dumitru Petrescu, Dimitrie Stelaru s-a nascut la 8 martie 1917 in comuna Segarcea-din-Vale, judetul Teleorman; tatal era cizmar (va muri pe front, in primul razboi mondial, si de aici pseudonimul D. Orfanul sau D. Petrescu-Orfanul, pe care il va adopta un timp poetul), iar mama era „agricultoare”.

Copilul creste pana la sapte ani sub ingrijirea mamei; in 1924 aceasta se recasatoreste cu un zidar si antreprenor din Turnu Magurele, care vrea ca Mitea sa-l urmeze in meserie. Viitorul poet face clasele primare si trei clase de liceu la Turnu Magurele, dupa care, in 1931, este trimis la un institut biblic de practica adventista (tatal lui vitreg imbratisase aceasta credinta) din Stupini, de langa Brasov, institut pe care-l paraseste in anul 1935. În acelasi an, 1935, ii apare la Brasov placheta Melancolie, desi criticii literari considera indeobste volumul de debut al poetului ca fiind Abracadabra, semnat cu pseudonimul D. Orfanul, aparut probabil in 1937. În același an revista „Semnele timpului” (a Institutului Biblic) îi publică câteva poezii, semnate Dumitru D. Petrescu. A avut numeroase pseudonime literare, abia în 1938 începând să semneze cu Dimitrie Stelaru, la îndemnul lui Eugen Jebeleanu.

Dupa 1935 drumurile poetului intra in legenda. Duce o existenta absolut boema, vagabondand se pare la Bacau (facand pe zidarul), la Iasi (facand pe brutarul), la Bucuresti, unde face pe hamalul, lucreaza ocazional ca redactor, realizeaza disparitii misterioase, isi regizeaza chiar si moartea, declansand astfel un scandal de presa si amuzandu-se pe seama necrologurilor. Declara ca a absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti, dar numele lui nu este de gasit in arhiva institutiei; oricum, este un autodidact cu o lectura vasta, in contact cu literatura si cultura universala, cu propensiune catre spatiile culturale francez si englez. Dupa 1968 sanatatea poetului se subrezeste progresiv: reumatism cu forme acute, la care se adauga o insuficienta cardiaca. Poetul nocturn, al camerelor umede si saracacioase, nomadul rimbauldian, moare la 28 noiembrie 1971 la Buftea, județul Ilfov

Dimitrie Stelaru a fost poet, prozator și memorialist român, membru de vază al „generației pierdute” (Generația Războiului), alături de Geo Dumitrescu, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion, Miron Radu Paraschivescu, Radu Stanca și Radu Gyr. Versurile generației sunt ironice, anti-iluzioniste, chiar sarcastice.

Se afirmă ca poet cu volumele de poezie „Noaptea geniului” (1942), „Ora fantastică” (1944) și „Cetățile albe” (1946). Printre cele mai importante opere se numără însemnările „Zeii prind șoareci” (1968), volumul de proză „Fata fără lună” (1967) și volumul de poezii postume „Îngerul vagabond” (1999).