Ziua Mondială a Mediului Înconjurător
Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Teleorman, marchează vineri, 3 iunie 2022, ora 10, Ziua Mondială a Mediului Înconjurător.
Prin această zi se face un apel de conștientizare a importanței respectării mediului înconjurător, dar și de-a lua măsurile necesare pentru a-l proteja.
În fiecare an, pe 5 iunie, se organizează un eveniment însemnat, marcat începând din anul 1974 de Organizația Națiunilor Unite (ONU) și găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume.
Încă de la crearea sa, Organizația Națiunilor Unite a subliniat că acest eveniment ar trebui privit și ca „Ziua Oamenilor” unde fiecare dintre noi trebuie să facă ceva pozitiv care să contribuie la protejarea planetei noastre.
Ziua Mondială a Mediului Înconjurător 2022 are loc în Pakistan, cu tema Restaurarea Ecosistemelor.
Cu acest prilej, biblioteca a pregătit o expoziție de carte intitulată Om și natură.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Teleorman: Luiza Teodorescu – consilier superior, Iulia Luțu – consilier și Gheorghe Șerban – șef serviciu vor susține o prezentare la care vor lua parte elevi de la Liceul Tehnologic nr 1 Alexandria însoțiți de profesori Violeta Ștefan, Liliana Răducu.
Evenimente Recente:
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală
- Roald Dahl – 110 ani de la nașterea scriitorului
- Ziua Internațională „Citește o carte”
- George Bacovia – 145 de ani de la naștere
- „Biblioteca vine la tine acasă” – ediția a III-a
- Noutăți editoriale
- Ziua Limbii Române
