Anunt Eveniment „CAI FĂRĂ ZĂBALE”
Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, invită utilizatorii bibliotecii, dar și cetățenii interesați să participe la vernisajul expoziției de pictură cu tema CAI FĂRĂ ZĂBALE, a artistului plastic Costel Lupu, ce va avea loc la parterul instituției, în data de 12 noiembrie 2018, ora 1100.
Domnul Costel Lupu este un cunoscut artist plastic teleormănean, colaborator tradițional al bibliotecii în cadrul a numeroase evenimente culturale, autor al unor expoziții personale de grafică, pictură, sculptură și caricatură, organizate în numeroase localități din țară (Alba-Iulia, Craiova, Constanța, Curtea de Argeș, Deva, Focșani, Sibiu, Sebeș, Iași, Suceava, Mamaia, Mangalia, Pitești, Timișoara, Reșița, Vaslui) și în străinătate (Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Italia, Spania, Belgia, Elveția, Canada, Republica Moldova).
Este de asemenea autorul a două volume de caricaturi, epigrame, parodii, lansate la Târgul de Carte Gaudeamus la Craiova și Mamaia și laureat a numeroase premii naționale pentru grafică și pictură. Artistul are în lucru un volum de epigrame, caricatură și grafică.
Expoziția poate fi vizionată la Sala de lectură a bibliotecii în perioada 12 -23.11.2018.
Afis Eveniment
Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere
