Anunt Eveniment „Dublă lansare de carte”

Publicat: 13 septembrie 2018

Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman,  organizează marți, 18 septembrie 2018, începând cu ora 15, la sala de lectură, lansarea cărților ,,Puterea magică a gândului” și  ,,În pas cu timpul” semnate Elena Buică.

Autoarea s-a născut în comuna Țigănești, Judeţul Teleorman, și este absolventă a Facultății de limba și literatura română a Universității Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca. A fost profesoară de limba și literatura română la mai multe școli și licee din Bihor, Cluj și București. S-a pensionat în anul 1988. Din  anul 1998 locuiește în Toronto, Canada.

Debutul literar a avut loc la vârsta de 70 de ani, în publicația ,,Observatorul” din Toronto, marcând un nou început în viața sa, un pas în conturarea portretului scriitoarei ce avea să cunoască numeroase aprecieri, concretizate în peste 50 de reviste online sau pe suport de hârtie.

Doamna Buică a deținut sau deține numeroase funcții la publicații, precum redactor șef literar (Mesagerul –Toronto), editor de specialitate (Cetatea lui Bucur), redactor de specialitate (Observatorul), editor (Prolitera).

Dintre volumele publicate, amintim: ,,Crâmpeie de viață” (2005), ,,Gând purtat de dor”- monografie sentimantală (2006), ,,Prin sita vremii” (2007), ,,Oglindiri” (2009), ,,Luminișuri” (2011), ,, Întoarcerea spre obârşii (2011), ,,Zâmbind vieţii” (2013), ,,Liliacul înflorit la poarta înserării”(2014), ,,Frumoasele vacanţe” – antologie de autor (2014), ,,Sensul giratoriu al vietii” (2017), ,,Între două lumi – Canada si Romania”(2017).

Reîntâlnirea cu ,,Buni” (pseudonim sub care semnează Elena Buică)  determină freamăt şi în acest an, atât în rândul oamenilor de cultură teleormăneni, cât şi în rândul cititorilor. Cu un an în urmă, în sala de lectură a bibliotecii s-au adunat personalităţi culturale de pe trei continente: America de Nord, Australia şi Europa, pentru a fi alături de Buni, pentru că „există oameni- sărbătoare şi cărţi care îţi vindecă sufletul”.

La eveniment vor fi participa cunoscuți scriitori precum: Domnița Neaga, Lia Nenciu, Emilia Stroe, Constantin T. Ciubotaru, Nicolae Dina, care vor prezenta volumele.

Referindu-se la cartea ,,Puterea magică a gândului”- antologie de autor, Elena Buică mărturiseşte:

,,Cartea vieţii mele este acum deschisă la ultimele capitole. Din punct de vedere crepuscular am răsfoit paginile în care puterea magică a gândului s-a întruchipat în cuvinte şi le-a aşternut în mai multe cărţi din care am selecţionat acest volum. Ele mi-au vorbit în tonalităţi diferite, învăluindu-mi întreaga mea fiinţă. Din tot ce am gândit şi trăit, din lumini şi umbre, am ales să stau cu faţa la soare şi cu un zâmbet plin de cordialitate, să le dăruiesc celor care vor să se aplece asupra lor.”

Ambasadoare a sufletului românesc, aşa cum a fost numită de scriitoarea Cezarina Adamescu, doamna Elena Buică,  prin harul şi măiestria sa, duce faima Ţigăneştiului, a Teleormanului şi a României în toate colţurile lumii.

 

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) web property: UA-72579701-1 not found.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics