Atelier Pascal – creativitate și tradiție pentru cei mici
Luni, 14 aprilie 2025, începând cu ora 14:00 Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, marchează Sărbătorile Pascale printr-un atelier de creație, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.
Activitățile au drept scop stimularea creativității și dezvoltarea imaginației celor mici, într-un cadru festiv, cald și interactiv, inspirat din tradițiile pascale.
În cadrul atelierului, copiii vor încondeia ouă în stilul propriu, deasemenea, vor confecționa felicitări personalizate cu mesaje pascale și vor picta pe aceeași tema.
Atelierul va fi coordonat de doamna Laura Duță – artist plastic, care va ghida participanții în descoperirea bucuriei de a crea cu propriile mâini și de a transmite emoție prin culoare și simboluri pascale.
Lucrările realizate vor fi cuprinse în cadrul unei expoziții ce va fi vernisată miercuri, 16 aprilie 2025, ora 14:00.
Prin astfel de activități, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman își continuă misiunea de a susține educația non-formală, de a promova tradițiile românești și de a transforma biblioteca într-un spațiu viu și prietenos pentru copii și familie.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună creativitatea și frumusețea Sărbătorilor Pascale!

Evenimente Recente:
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere
- Ziua Mondială a Educației
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală