Bătălia cărților – finala județeană a ediției 2020

Publicat: 10 decembrie 2020

În zilele de 25 și 26 noiembrie a.c., Biblioteca Județeană “Marin Preda” a organizat finala județeană a Concursului de lectură “Bătălia cărților” pentru cele două categorii, respectiv Adolescenți și Copii.

Astfel, în cadrul dezbaterii  Convinge-mă să citesc! din prima zi, începând cu ora 1100, finaliștii de la categoria Adolescenți au prezentat cartea preferată și au răspuns întrebărilor pe marginea acesteia.

Juriul, format din prof. Anca Vasile, prof. Adriana Unteșu și poetul Florea Burtan, a apreciat că cea care a fost cea mai convingătoare și a răspuns cel mai bine la întrebări, devenind, astfel, Cititorul anului a fost Adela Andreea Demir, elevă la Colegiul Național Anastasescu Roșiorii de Vede, iar cartea care a obţinut cel mai mare punctaj din partea cititorilor a fost Inimi chimice de Krystal Sutherland. De asemenea, s-a acordat un premiu și pentru cea mai bună Fișă de lectură elevei Irina Georgiana Bria de la Colegiul Național Anastasescu Roșiorii de Vede.

În cea de-a doua zi, începând cu ora 1400, a fost rândul finaliștilor de la categoria Copii să prezinte fiecare cartea preferată dintre cele citite și să răspundă la întrebări în fața juriului din care au făcut parte poeta Nicoleta Milea, prof. Ioana Topologeanu și prof. Violeta Moț.

La această categorie, Cititorul anului a fost desemnată eleva Simona Maia Brătan de la Școala gimnazială Mihai Eminescu Roșiorii de Vede, iar premiul pentru Cea mai bună fișă de lectură i-a revenit elevei Amalia Maria Popescu de la Școala gimnazială Piatra. Cartea care a obţinut cel mai mare punctaj din partea cititorilor a fost Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline.

De menționat că finala s-a desfășurat într-un mod inedit față de edițiile anterioare, respectiv online, prin conectarea tuturor celor implicați pe platforma Google Meet, premiile urmând să fie ridicate de câștigători și finaliști în perioada următoare de la sediul Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman.

Statistici Web


27
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics