Bucuria copilăriei în lumea cărților
Joi 4 iunie 2026, începând cu ora 10:00, Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman a organizat o activitate cultural-educativă sub genericul „Bucuria copilăriei în lumea cărților”, dedicată lumii magice a copilăriei și legăturii ei cu cartea prin basmele și poveștile ce farmecă orice copil.
Elevii clasei I C de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria, îndrumați de doamna profesor pentru învățământ primar Mădălina Rizea, au recitat poezii dedicate copiilor și copilăriei. În continuare, elevii clasei a II-a ai Școlii Gimnaziale „Vasile Raccotă” Ștorobăneasa, însoțiți de doamna profesor pentru învățământ primar Claudia Sanda Vătui, au prezentat un program de cântece pentru copii.
Elevii Școlii Gimnaziale „I. Gh. Duca” Țigănești, membri ai Ansamblului de dansuri populare al școlii, coordonați de doamna profesor pentru învățământ primar Aurelia Alexuc și coregrafii Mihaela Urucu și Nelu Urucu, au desfășurat un program artistic de dansuri populare din zona Teleorman.
Cele trei unități de învățământ în parteneriat cu biblioteca au realizat evenimentul, copiii fiind protagoniștii activităților ce au pus în valoare talentul și abilitățile lor, într-un spațiu dedicat cărții.

Evenimente Recente:
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală
- Roald Dahl – 110 ani de la nașterea scriitorului
- Ziua Internațională „Citește o carte”
- George Bacovia – 145 de ani de la naștere
- „Biblioteca vine la tine acasă” – ediția a III-a
- Noutăți editoriale
- Ziua Limbii Române
- Gala scriitorilor teleormăneni, o sărbătoare a culturii și a valorilor literare ale județului