Dai o șansă… prin lectură
Vineri, 17 aprilie 2026, tinerii din cadrul Asociației „Dai o Șansă”, coordonați de doamna Elena Tănase, au participat la o nouă activitate educativă și creativă, desfășurată la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.
Activitatea s-a desfășurat sub tema „Pământul, casa noastră de care trebuie să avem grijă!”, aleasă pentru a marca Ziua Mondială a Pământului, sărbătorită anual pe 22 aprilie.
În cadrul întâlnirii, participanții au purtat discuții interactive despre schimbările climatice, efectele poluării asupra oamenilor, plantelor și animalelor, precum și despre măsurile pe care fiecare dintre noi le poate adopta pentru a contribui la protejarea și regenerarea mediului înconjurător.
De asemenea, tinerii au explorat cărți din fondul Compartimentului Împrumut pentru copii, descoperind informații despre formele de relief, diversitatea plantelor și a viețuitoarelor de pe Terra. Activitatea a fost completată de realizarea unor planșe tematice, care au evidențiat creativitatea și implicarea participanților.
Prin astfel de inițiative, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman își propune să încurajeze lectura, educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător în rândul tinerilor.

Evenimente Recente:
- Nicolae Iorga – 155 de ani de la naștere
- Bucuria copilăriei în lumea cărților
- Ziua Mondială a Mediului
- Ziua Internațională a Copilului
- Noutăți editoriale – luna iunie 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Biblioteca pentru voi – Grădinița cu P. P. nr. 4 Alexandria
- Prietenie… pe o… sfoară
- „În lumea poveștilor” – ediția a XVII-a