Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți și apreciați reprezentanți ai literaturii române, Ion Luca Caragiale. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman aduce în atenția publicului viața și opera scriitorului Ion Luca Caragiale, prin expoziția de carte din colecțiile bibliotecii.

Titlul de „cel mai mare dramaturg român”, este incontestabil, Ion Luca Caragiale fiind considerat și drept unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor timpurilor. S-a remarcat în diverse domenii, excelând în fiecare dintre ele. Activitatea sa este impresionantă și deosebit de bogată, întrucât Caragiale a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.

Ion Luca Caragiale s-a născut la data de 30 ianuarie 1852, în județul Prahova (satul Haimanale), însă în certificatul de naștere figurează data de 1 februarie 1852.

În adolescență, Caragiale a început să scrie poezii, dar pe ascuns. A fost impresionat de talentul actoricesc al unchiului său (Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă). În 1868 începe să frecventeze Conservatorul de Artă Dramatică, dar în 1870 a fost nevoit să se mute cu familia la București. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova. Un an mai târziu, a devenit sufleor și copist la Teatrul Național din București, iar între 1873 și 1875, a colaborat la „Ghimpele” cu versuri și proză. În 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului „Națiunea română”. Câteva luni mai târziu, a început să colaboreze la „România liberă”, publicând foiletoanele teatrale „Cercetare critică asupra teatrului românesc”. În 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale Junimii, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile sale. În iunie 1885 și-a început seria articolelor literare și politice la „Voința națională”, publicație condusă de Al. D. Xenopol.

Începând cu anul 1896, Caragiale a condus „Epoca literară”, supliment al ziarului „Epoca”. În „Convorbiri critice” și în „Timpul” și-a publicat piesele de teatru. El s-a aflat printre primii colaboratori ai revistei „Vatra”, înființată de Slavici și Coșbuc. Din 1895 și până în 1899 a colaborat la numeroase reviste, iar în 1893 a înființat revista umoristică „Moftul român”, a cărei publicare a durat până în 1902. În 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.

Principalele opere ale lui I.L. Caragiale sunt, după cum urmează:

• Teatru: O soacră, Năpasta.

• Nuvele și povestiri: Calul dracului, O făclie de Paște, În vreme de război, Din carnetul unui vechi sufleur, Un artist, Păcat…, Norocul culegătorului, O invenție mare, Poveste, Noaptea învierii, Cănuță om sucit, La hanul lui Mânjoală, Două loturi, Caut casa…, Kir Ianulea.

• Schițe: Căldură mare, Justiție, O zi solemnă, Un pedagog de școală nouă, D-l Goe…, Lanțul slăbiciunilor, Bubico, Vizită…, Bacalaureat, Trimful talentului, Tren de plăcere, Repausul dominical.

Cât timp a fost în viață, Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. A murit la Berlin, în data de 9 iunie 1912.