SUPER – proiecție de film pentru adolescenți
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a organizat în data de 23 februarie 2017, începând cu ora 1400, o retrospectivă a filmelor realizate de adolescenți în cadrul festivalului SUPER.
De altfel, ceea ce este specific pentru SUPER, în comparaţie cu alte festivaluri, e faptul că doar liceenii își pot proiecta filmele aici.
Este vorba mai degrabă despre scurt-metraje realizate de aceştia, inspiraţi fiind de lumea în care trăiesc, experienţele lor de viaţă, în care se pot regăsi şi alţi tineri asemenea lor.
Despre cum a pornit şi cum a evoluat acest festival, despre scopul şi nivelul la care se desfăşoară acesta, despre oportunităţile pe care le au adolescenţii în cadrul lui, dar care sunt şi partenerii de sprijinul cărora se bucură le-a vorbit celor prezenţi Ioana Bojan, elevă la Colegiul Național Al. I. Cuza din Alexandria.
A urmat retrospectiva scurt-metrajelor premiate pe parcursul celor 4 ediţii desfăşurate până în prezent. Dintre acestea amintim: Un copac lovit de soartă, Vegan. The hidden evil, It kills, You’re such a teenager, Wolf, Buddah Painter, Goddess Durga, Mama, plec la Harvard, Un Bârlad, #Oops, Criterion, See you soon etc.
La eveniment au participat elevi de la Colegiul Național Al. I. Cuza din Alexandria, dornici să împărtășească din experiența colegilor din București în arta realizării scurt metrajelor cu diverse teme, locul de desfăşurare fiind Centrul de Formare al bibliotecii judeţene.
Imagini de la eveniment:
Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere



