Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor. Ziua Bibliotecarului din România. Ziua Internațională a Presei Libere
Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman a sărbătorit luni, 18 aprilie 2022, Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Presei Libere.
Activitatea a fost deschisă de managerul bibliotecii, Valentina Pașa, care a transmis un călduros Mesaj de Ziua Bibliotecarului Român. În cuvântul său, aceasta a felicitat pe toți cei care se află în slujba cărții pentru pasiunea, dăruirea și perseverența de care dau dovadă, a vorbit despre imaginea istorică a bibliotecarului care s-a bazat pe faptul că biblioteca a îndeplinit o funcţie unică, într-un mod unic și a prezentat câteva din proiectele de viitor ale bibliotecarilor de la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman.
Doamna Luminița Flori Vilae, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, a felicitat bibliotecarii pentru întreaga activitate, a împărtășit frumoase trăiri alături de aceștia și a exemplificat contribuţia excepţională pe care bibliotecarul o aduce la creşterea şi educaţia noilor generaţii în spiritul valorilor autentice, al adevărului şi al libertăţii.
A urmat un atelier profesional al bibliotecarilor din bibliotecile publice din Teleorman în cadrul căruia au susținut comunicări: Marinela Rușanu – Biblioteca Municipală „Gala Galaction” Roșiorii de Vede; Bogdan Cotruță – Biblioteca Orășenească „Miron Radu Paraschivescu” Zimnicea; Nicoleta Alexe; Elena Iconaru; Livia Badea și Geanina Burcea – Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman. Astfel, s-au pus bazele unor noi proiecte la nivel județean și au avut loc discuții libere de interes comun.
S-a vernisat expoziția de carte În lumea presei și a avut loc dezbaterea cu tema Servicii de informare pentru cetățeni în cadrul căreia s-a făcut referire la importanța prețuirii informațiilor ca drept public și la jurnaliștii care și-au pierdut viața în căutarea unor povești.
Evenimente Recente:
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală
- Roald Dahl – 110 ani de la nașterea scriitorului
- Ziua Internațională „Citește o carte”







