Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman marchează, joi, 17 octombrie 2024, începând cu ora 10.00 la sala de lectură a instituției, iar de la ora 14.00 la muzeul de artă populară din localitatea Giuvărăști, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial.
În anul 2003, Adunarea Generală a UNESCO a adoptat Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, convenție ce a fost acceptată de România în anul 2006, deschizându-se, astfel, posibilitatea înscrierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial românești pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii.
Doi ani mai târziu era inclus în această listă primul element românesc – Călușul (2008).
Au urmat, pe rând, doina (2009), ceramica de Horezu (2012), colindatul de ceată bărbătească (2013), jocul fecioresc (2015), tehnici tradiționale de realizare a scoarței (2016), mărțișorul (2017), arta cămășii cu altiță (2022), tradițiile de creștere a cailor lipițani (2022) și transhumanța (2023).
Semnificația zilei și elementele de patrimoniu cultural imaterial românesc cuprinse în patrimoniul UNESCO vor fi prezentate în materiale susținute de bibliotecari în cadrul activității ce va avea loc la Biblioteca Județeană, precum și în expoziția de carte Elemente de patrimoniu cultural imaterial românesc.
Copii de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Alexandria și Școala Gimnazială Băbăița, pregătiți de doamna Liliana Berbecaru de la Centrul Județean de Promovare și Conservare a Culturii Tradiționale Teleorman, vor ilustra în fața celor prezenți diverse dansuri populare teleormănene.
Programul va continua cu vizitarea muzeului de artă populară Giuvărăști – Olt, în vederea stimulării interesului participanților pentru conservarea tradițiilor și obiceiurilor populare din diverse zone ale țării.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere